De teamă că părinții lor îmbătrâniți ar putea fi răniți, îngrijitorii pot deveni bone sâcâitoare care încearcă să-l împiedice pe tata să lucreze în magazinul lui iubit sau pe mama să facă grădinărit. Dar insistarea că bătrânii evită toate riscurile le poate compromite demnitatea și bucuria. Deci, cum găsești echilibrul potrivit între îngrijorare și încredere?

De teamă că părinții lor îmbătrâniți ar putea fi răniți, îngrijitorii pot deveni bone sâcâitoare care încearcă să-l împiedice pe tata să lucreze în magazinul lui iubit sau pe mama să facă grădinărit. Dar insistarea că bătrânii evită toate riscurile le poate compromite demnitatea și bucuria. Deci, cum găsești echilibrul potrivit între îngrijorare și încredere?

Întreabă părintele cum vrea să fie numit
Instruiți-i pe cei care îi îngrijesc acasă sau în unități despre cum le place bătrânilor să li se adreseze. În timp ce termenii de dragoste sunt bine în circumstanțele potrivite, fiecare persoană este diferită. Un bătrân s-ar putea să se simtă bine cu cineva care îl numește „On”, în timp ce altuia poate să nu-i placă deloc. Spune-i altora că numele contează.

Evitați să folosiți termeni pentru bebeluși
Mulți bătrâni suferă de incontinență care este suficient de umilitoare fără a li se spune că au nevoie de un scutec. Cu siguranță termenul de lenjerie intimă sau de tampon va fi suficient. Același lucru este valabil și pentru orice tip de dispozitiv de asistență. Alegeți o etichetă demnă sau folosiți eticheta pe care o preferă părintele dvs.

Permiteți confidențialitatea
Când oamenii au nevoie de asistență, își pierd o mare parte din intimitatea lor. Cu toate acestea, îngrijitorii pot lucra pentru a minimiza acest sentiment de intruziune. Dacă asistați la toaletă și îmbăiere, luați măsuri pentru a acoperi zonele private și alegeți termeni care arată respect.

Articolul 7 sfaturi pentru ingrijire batrani apare prima dată în Camin Batrani Constanta.

Articolul 7 sfaturi pentru ingrijire batrani apare prima dată în Camin Batrani Constanta.

Îngrijirea. Ce înseamnă pentru tine? Deși este adesea plin de satisfacții și deseori epuizant, este unul dintre multele evenimente de viață care pot fi înțelese doar dacă ai fost implicat intim. Acest adevăr este ceea ce îi determină pe cei mai mulți îngrijitori să caute sprijin de la colegii lor, precum și de la profesioniști care pot împărtăși informații valoroase. Deci, ce ar putea merge prost într-un grup atât de bine intenționat?

În mod normal, totul este bine în grupurile de sprijin pentru îngrijitori. Oamenii se ajută și se consolează unul pe altul, oferă sfaturi bazate pe ceea ce a funcționat pentru ei într-o situație similară sau pur și simplu oferă o îmbrățișare foarte apreciată – virtuală sau altfel. Acest sprijin atât de necesar, bine intenționat, poate să nu meargă pe drum atunci când intră în joc dezbaterea privind îngrijirea la domiciliu în familie versus îngrijirea în unități. Argumentele pro și contra acestor alegeri pot fi intense, ceea ce nu face decât să mărească încărcătura deja uriașă de vinovăție necâștigată pe care o poartă adesea îngrijitorii.

Decizii, decizii
Deciziile de îngrijire sunt aproape întotdeauna o chestiune de compromisuri. Echilibrați beneficiile și riscurile fiecărui scenariu și apoi decidem în cele din urmă – de multe ori prin lacrimile noastre – că acest lucru (orice ar fi „acest lucru”) este ceea ce trebuie făcut.

Și, acolo este problema:

„Dacă iubești pe cineva, nu-l vei pune într-o unitate de îngrijire”
Oamenii care postează acest tip de sfaturi sunt bune. Poate că locuiesc într-o zonă în care casele de bătrâni sunt cu adevărat neglijente, fie din cauza lipsei de finanțare, a lipsei de personal sau a ambelor. Sau s-ar putea să fi văzut sau auzit despre îngrijirea proastă a unității în trecut, când un prieten sau un membru al familiei locuia într-una – toate preocupările legitime.

Apoi, desigur, există oameni care au așteptări nerealiste cu privire la felul de îngrijire pe care chiar și o mare facilitate o poate oferi, deoarece personalul trebuie să aibă grijă de mulți oameni simultan. Numai prin angajarea propriei asistente private veți putea obține îngrijiri individuale – ceva ce puțini dintre noi își pot permite.

Povestea mea de îngrijire
Pentru mine, preocupările legate de îngrijirea familiei au început cu unchiul și mătușa mea fără copii, care s-au mutat în comunitatea noastră. De-a lungul timpului, unchiul meu a avut atacuri cerebrale recurente, iar mătușa mea a murit de cancer. Tatăl meu a fost operat și a ieșit din ea cu demență peste noapte. Mama mea a avut înlocuiri articulare și căderi și, în cele din urmă, demență. Socrul meu a suferit accidente vasculare cerebrale invalidante, iar soacra mea a dezvoltat Alzheimer. A, și în timp ce toate acestea se întâmplau, creșteam copii mici, dintre care unul avusese probleme serioase de sănătate, diagnosticate cu ani de zile.

Aceste evenimente s-au extins pe parcursul a 15 ani, dar cinci dintre bătrânii mei au avut nevoie de mine să am grijă de ele deodată. Am învățat multe în acest timp, iar unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învățat a fost că nu am putut „repara” ceea ce se întâmplă cu cei dragi. Nu puteam decât să încerc să-i ajut să trăiască cea mai bună viață posibilă.

Am ales îngrijirea în instituție pentru membrii mai în vârstă ai familiei mele, deoarece fiecare a devenit prea dificil pentru mine să am grijă de ei în condiții de siguranță în propriile lor case (au fost atât de multe zile în care furnizam îngrijire în trei sau patru locații).

Cu toate acestea, am avut cunoștințe care să mă ghicească. Cum aș putea „renunța la oamenii pe care îi iubesc” punându-i într-o unitate de îngrijire? Cum aș putea să „risc” atunci când să-i țin acasă este o alegere mult mai sigură? E în regulă pentru mine, au presupus ei, dar ei „nu ar putea niciodată să facă așa ceva”. Acest lucru nu a fost toți, desigur, dar când s-a întâmplat, a usturat.

Dar apoi, există și inversul…

„Nimeni nu poate oferi îngrijire adecvată, 24/7 la domiciliu”
Cealaltă parte sunt îngrijitorii care decid să aibă grijă de o persoană dragă acasă pentru întreaga durată de viață a acelei persoane.

Pentru mulți, acest lucru este ideal. De fapt, în timp ce eram preadolescent și adolescent, bunica mea, care era infirmă de poliartrita reumatoidă, a locuit cu noi. Familia noastră era formată din părinții mei, bunica, doi adolescenți și sora mea mică (da, am devenit îngrijitoare de la o vârstă fragedă). Deși nu este un aranjament perfect, în cea mai mare parte, a funcționat foarte bine.

Recent, am avut o prietenă online care a avut grijă de iubita ei mama bolnavă de Alzheimer până la moartea mamei ei. Prietena mea a avut mereu lipsă de somn în timp ce își jongla cu propriii copii și încerca să-și programeze minunatele podcasturi de îngrijire în funcție de nevoile mamei sale, dar a făcut-o să funcționeze pe parcursul mai multor ani. Oricât de mult își revine sănătatea acum că poate dormi regulat, îi este îngrozitor de dor de mama ei. În mintea mea nu a existat niciodată nicio îndoială că mama ei a primit cea mai bună îngrijire.

Concluzia: nicio situație de îngrijire nu este perfectă
Asemenea instituțiilor de îngrijire, unele îngrijiri de familie la domiciliu sunt stelare, multe sunt mediocre și, da, unele pot fi neglijente și chiar abuzive. Prin urmare, singurul moment în care ar trebui să ne implicăm negativ în alegerea de îngrijire a altuia este dacă există dovezi de neglijență sau abuz evidentă – fiți conștienți de faptul că acest lucru se poate întâmpla în casă la fel de ușor ca într-o unitate de îngrijire.

Majoritatea îngrijitorilor sunt pasionați și nu intenționează să critice
Majoritatea îngrijitorilor nu concurează cu bună știință între ele (cum apar criticile) și cred că majoritatea intenționează să fie de ajutor. Cu toate acestea, ar trebui să reținem întotdeauna sfaturile nesolicitate, deoarece rareori cunoaștem realitatea deplină a vieții altora.

După cum am spus, îngrijirea nu este un sport competitiv. Nu există câștigători sau învinși. Alăturați-vă mie pentru a renunța la orice judecată asupra modului în care ceilalți au grijă de cei dragi și concentrați-vă, în schimb, să vă susțineți reciproc prin aceste momente și evenimente care le schimbă viața. Îngrijirea este o călătorie… și una care cu siguranță necesită un „sat” de susținere.

Articolul Îngrijitorii Sprijina ingrijirea apare prima dată în Camin Batrani Constanta.

Articolul Îngrijitorii Sprijina ingrijirea apare prima dată în Camin Batrani Constanta.

NU E GREU de înțeles de ce bătrânii de 60 de ani ar spune că vor să rămână în casa lor pentru viață, mai degrabă decât să se mute într-o locuință asistată sau într-un azil de bătrâni. Aceștia sunt în general oameni care sunt relativ sănătoși și simt că pot angaja ajutor pentru orice au nevoie pe drum.

Într-adevăr, îmbătrânirea la locul său sună ca un concept minunat. Ce ar putea fi în neregulă cu asta? The Washington Post l-a intervievat pe Stephen M. Golant, profesor de gerontologie la Universitatea din Florida, despre tendință. Golant vede curentul. El simte că oamenii ar trebui să aibă opțiuni și că îmbătrânirea în loc este doar una dintre ele. Golant a spus în interviu că îmbătrânirea în loc poate împiedica adulții în vârstă să caute „alternative mai sănătoase, mai holistice”.

O poveste despre doi bătrâni

Cu ani în urmă, am devenit îngrijitorul principal pentru un vecin în vârstă, Joe, care era 100% surd și își pierdea vederea. Singurul fiu al lui Joe locuia în toată țara. Joe a fost unul dintre acei oameni care nu ar fi prosperat în viața asistată, așa că sunt recunoscător că am fost acolo pentru el. Dar adesea mă întreb ce s-ar fi întâmplat cu el dacă nu aș fi fost.

Cartierul se schimbase în jumătatea de secol pe care Joe trăise acolo. Oamenii pe care îi cunoștea au trecut mai departe sau au murit. Nu ar permite lucrătorilor sanitari la domiciliu să intre în casa lui și nici nu ar accepta mâncare de la Meals On Wheels. Când era vorba de grijă, eram eu sau nimeni.

Probabil, dacă n-aș fi insistat asupra alarmei personale pe care i-o puneam zilnic la gât, Joe ar fi murit singur după una dintre căderile de la care l-am salvat – multe din cauza alcoolului. Ar fi preferat Joe trăirea asistată decât un asemenea tip de moarte? Cunoscându-l pe Joe, probabil că nu. Tot ar fi spus că vrea să moară acasă.

Cu toate acestea, există mulți oameni care, odată ce se adaptează la schimbarea pe care o aduce o mutare într-o unitate, prosperă. Soacra mea a fost un exemplu. Chiar dacă o vizitam zilnic în apartamentul ei, îi cumpăram alimente și îi pregăteam mesele, ea a coborât constant, mai ales din punct de vedere cognitiv. Odată ce s-a mutat într-un azil de bătrâni din apropiere, a căpătat sentimentul de siguranță și grijă. A fost întinerită de atmosfera socială a unității și a fost complet transformată.

Cred că oamenii ar trebui să poată primi în casele lor ajutorul de care au nevoie, astfel încât să poată îmbătrâni la locul lor dacă aleg să facă acest lucru. Cu toate acestea, nu sunt încă convins că acest lucru este cel mai bun pentru toată lumea. Singurătatea este o amenințare la adresa sănătății mentale și fizice, iar singurătatea poate fi greu de evitat dacă cineva este în vârstă, trăiește singur și are o sănătate precară.

Nu orice bătrân are un membru al familiei care poate interveni și poate oferi îngrijire la domiciliu. Nu toți bătrânii au prieteni care se pot opri să-i viziteze sau să-i ducă la evenimente. Oricât de mult aș vrea să văd mai multe fonduri care să le permită oamenilor să rămână în casele lor dacă doresc, nu mi-ar plăcea să văd că resursele devin concentrate doar pe a ajuta oamenii să îmbătrânească în timp ce facilitățile bune se usucă.

Rețineți că nu sunt împotriva îmbătrânirii în loc. De fapt, sunt pentru conceptul dacă aceasta este alegerea persoanei și există speranță pentru o anumită calitate a vieții. Cu toate acestea, sunt de acord cu Golant că îmbătrânirea în loc nu este soluția pentru toată lumea. A fost potrivit pentru Joe. A fost greșit pentru soacra mea. Oamenii sunt diferiți și, așa cum spune Golant, ar trebui să aibă de ales.

Articolul Ingrijirea batranului apare prima dată în Camin Batrani Constanta.

Articolul Ingrijirea batranului apare prima dată în Camin Batrani Constanta.

Pentru cel ce a fost diagnosticat cu demență sau a iubit pe cineva cu un tip de demență, diagnosticul oficial a fost un moment înghețat în timp. Un moment în care gândul că ar putea avea o boală care distruge creierul a devenit o realitate confirmată. Acest moment esențial schimbă viața, totuși oamenii pot trece dincolo de acel moment în timp și pot învăța să trăiască cu demență.

Pentru familia noastră, acel moment a sosit după ce tatăl meu a ieșit dintr-o intervenție chirurgicală care trebuia să repare daunele cauzate de o leziune cerebrală din Al Doilea Război Mondial. Îl văzusem pe tata intrat în operație. Se sprijinise într-un cot și ne dăduse un semnal că totul va fi bine. Semnul acela de mână era însoțit de zâmbetul lui semnătură.

Când tata s-a trezit după operație, era paranoic. Era speriat. A fost schimbat pentru totdeauna. Ceva a mers prost la operație și tata a ieșit din procedură cu demență severă. Un film din acel interval de timp poate rula în creierul meu cu cea mai mică încurajare. Nu mă opresc asupra acestui film, dar există și va fi mereu.

Demența, fie că este Alzheimer, vasculară, cu corp Lewy sau o variantă precum cea a tatălui meu, se va agrava întotdeauna progresiv. Oamenii care primesc știrile sunt conștienți că mintea persoanei diagnosticate va fi distrusă treptat, chiar dacă corpul ar putea trăi ani de zile. Persoana diagnosticată se poate gândi, de ce să te deranjezi? Viața mea s-a terminat, cu excepția furiei, a frustrării și a fricii. Nu va fi nicio bucurie.

Aceasta este o reacție normală, parte a procesului de doliu. Ar trebui să se acorde timp pentru a experimenta și a trece dincolo de aceste sentimente. Dar, în timp, realitatea că nu este de ales decât să acceptăm diagnosticul și să mergi înainte se va instala.

Când se întâmplă acest lucru, putem spera că oamenii înțeleg că trăirea cu demență, deși nu este prima alegere a nimănui, totuși poate realiza lucruri. Ei mai pot avea o viață cu sens și momente de bucurie. Îngrijitorii, de asemenea, vor experimenta momente îmbucurătoare în timp ce își vor ajuta persoana iubită să treacă prin această perioadă dificilă a vieții.

Mulți oameni cu demență aleg, în stadiile lor incipiente, să devină susținători care ies să-i învețe pe alții despre boală. Mulți îngrijitori o fac, de asemenea. Prin publicarea bolii, ei aduc o contribuție enormă la societate pe care nu ar fi putut să o facă înainte de diagnosticare. Acești indivizi curajoși ajută treptat să șteargă stigmatizarea care însoțește nu numai demența, ci și alte boli care afectează creierul.

Mulți oameni care trăiesc cu demență nu sunt înclinați să fie atât de publici, dar pot continua cu hobby-urile de care se bucurau anterior. Adesea pot face grădină și fac treburi prin casă. Se pot bucura de prieteni și pot continua să iubească și să fie iubiți de familiile lor.

Încet-încet, ei se vor trezi incapabili să realizeze la fel de mult ca odinioară. Vor începe să aibă nevoie de asistență cu tot mai multe activități pe care cândva le-au considerat de la sine înțeles. Va fi o nevoie din ce în ce mai mare de validare din partea îngrijitorilor lor. Totuși, mai pot exista momente de înțelegere. Momente de bucurie de muzică sau filme împreună. De a te bucura de adunările de familie. De a te bucura de realizările celor dragi.

Chiar și cu demență, oamenii continuă să trăiască. Ei pot trăi diferit. Într-adevăr, în cele din urmă nu vor avea de ales decât să trăiască diferit. În timp ce demența îți schimbă dramatic viața, tot ceea ce face diagnosticul este să confirme ceea ce știai deja. După diagnostic, ești aceeași persoană ca înainte. Acum este momentul să vă planificați cum să trăiți nu în ciuda, ci cu demența.

Articolul Dementa: Trecerea dincolo de diagnostic apare prima dată în Camin Batrani Constanta.

Articolul Dementa: Trecerea dincolo de diagnostic apare prima dată în Camin Batrani Constanta.